luni, 16 aprilie 2012

CURIOZITĂŢI ALIMENTARE

Singurul aliment care nu se deterioriază este mierea.

În secolul al 16-lea, în Anglia, berea făcea parte din micul dejun

Consumul zilnic a trei ceşti de cafea sau a şase ceşti de ceai îmbunătăţeşte capacitatea de memorare a femeilor în vârstă, dar nu are nici un efect asupra memoriei bărbaţilor, potrivit unui studiu realizat în Franţa, care a fost publicat în revista medicală Neurology. Cercetătorii au examinat legătura dintre consumul de cofeină şi performanţele intelectuale „cognitive” (memorie, limbaj, logică). Cauza pentru care cofeina influenţează doar memoria femeilor ar putea fi metabolizarea în mod diferit a cofeinei de către bărbaţi sau o interacţiune hormonală, este concluzia medicilor.

Cafeaua: multe studii susţin că este o sursă de antioxidanţi şi scade riscul de diabet, ceva din boabele ei scade incidenţa cirozei şi bolilor pancreasului.


Vinul roşu e un ingredient esenţial pentru a ne menţine în formă. Se ştie de mult timp că ajută la prevenirea cancerului şi la protejarea arterelor. Unele studii arată însă că există un antioxidant care se găseşte în strugurii roşii din care se face vinul, numit resveratrol. Acesta îmbunătăţeşte anduranţa muşchilor, reduce afecţiunile gingiilor şi apariţia bolii Alzheimer.

Niciun comentariu: