Scutul impotriva obiectelor din apropierea Pamantului
Marele Zid Chinezesc, operele complete ale lui Shakespeare, Internetul, telefonia mobila, piese de arta, muzee. Civilizatia umana a excelat in cultura si tehnologie, insa istoria a demonstrat deja ca ne aflam, in orice moment, la distanta de numai o catastrofa naturala pentru a ne putea lua adio de la toate acest lucruri. Pentru a ne face o imagine corecta, este suficient sa ne amintim de extinctia dinozaurilor, de acum 65 de milioane de ani, sau, mai recent, de Evenimentul Tunguska, petrecut in 1908 in Siberia, cand un asteroid s-a autodistrus in mod spectaculos, chiar deasupra Pamantului, si a produs o explozie comparabila cu cea a 185 de bombe atomice asemanatoare celei lansate la Hiroshima.
Ce s-ar intampla daca, intr-o buna zi, am descoperi prin telescoapele si satelitii care vegheaza pe orbita ca un corp ceresc de mari dimensiuni se afla pe un traseu de coliziune cu Terra? Cu siguranta, nu am sta cu mainile la spate, ne asigura cercetatorii, care s-au gandit la mai multe metode de evitare a unui impact devastator pentru planeta noastra.
Una dintre cele mai speculate metode este lansarea unui atac nuclear impotriva asteroidului invaziv. Aceasta nu presupune insa trimiterea unei rachete in miezul sau: o asemenea actiune ar putea chiar inrautati lucrurile, asteroidul continuandu-si bombardamentul sub forma unor fragmente mai mici, la randul lor distrugatoare si letale. Atacul s-ar efectua, insa, sub forma lansarii unei incarcaturi nucleare, la bordul uneia sau a mai multor navete, in apropierea asteroidului, si detonarea lor acolo, fapt care ar pulveriza o parte din suprafata rocii si i-ar devia cursul.
O alta varianta ar fi izbirea, pur si simplu, a asteroidului, fara focos nuclear, fara explozie: nimic altceva decat lansarea in spatiu a unui proiectil care, din nou, sa il devieze de la curs. Cercetatorii excentrici au mai propus vopsirea in alb a unei portiuni a "bolovanului", pentru ca acesta sa fie respins de radiatiile solare in afara orbitei Pamantului; si au mai luat in calcul ideea montarii unor "panze" solare pe suprafata sa, pentru a putea fi purtat de vanturile cosmice departe de Terra. Alta solutie ar fi aceea a "plantarii" unei rachete puternice in asteroid, astfel incat prin aprinderea motoarelor, aceasta sa il impinga literalmente de la curs.
Apocalipsa nu presupune, intotdeauna, evenimente explozive, subite si sub forma unei singure lovituri naucitoare. Desi poate parea paradoxal, sfarsitul speciei umane, poate fi, si cel mai probabil este, un proces de uzura, manifestat in trepte, gradual. Evident, suntem mai ingrijorati cu privire la evenimente care ne-ar putea distruge civilizatia dintr-o data si le luam in calcul mai ales pe acestea, dar cum ar fi sa ne concetram si asupra unor manifestari armaghedonice mai mici, destabilizatoare, precum topirea calotelor glaciare si ridicarea nivelului marilor si oceanelor?
Tehnicile de pacalire a naturii sau de ocolire a metodelor standard vizeaza prevenirea si mai ales stavilirea unor situatii neplacute de acest fel, prin pastrarea unui oarecare echilibru climatic si ambiental. Desigur, masuri precum reducerea emisiilor de carbon sunt binevenite si ar putea functiona, insa "pacalirea planetei" tinde sa implice metode mai drastice si mai putin conventionale pentru a intoarce sortii in favoarea umanitatii.
Suna socant, dar o metoda care s-ar incadra cu succes, cel putin in viziunea anumitor oameni de stiinta, ar fi eruptia controlata a unor vulcani, astfel incat nori de cenusa sa acopere pentru mai mult timp cerurile si sa impiedice lumina solara sa patrunda in atmosfera terestra. Totul, pentru scaderea temperaturii globale. Aceiasi cercetatori ar incerca sa respinga radiatia solara prin acoperisuri reflectorizante sau prin impanzirea cerului cu flote aerospatiale.
In acelasi scop, s-ar putea instala oglinzi pe satelitii orbitali sau planta paduri de copaci falsi, cu rolul absorbirii dioxidului de carbon. Ar fi, desigur, vorba despre provizorate, nimic dintre aceste peticeli neavand caracterul de permanenta. Unele dintre aceste artifici ar putea chiar poseda potentialul de a dezlantui schimbari atmosferice neprevazute, insa ideea de baza a metodei este "sa salvam planeta acum si sa reparam defectiunile mai tarziu".
Seifurile terestre pentru seminte
In situatia in care Pamantul se va confrunta, intr-adevar, cu un cataclism global, alte lucruri cu mult mai importante decat obiectele care exprima cultura si civilizatia speciei (dar de care supravietuirea se poate lipsi) vor fi periclitate. Este vorba despre marile surse de hrana, precum agricultura, cele al caror declin ar avea o rasfrangere dramatica asupra speciei umane. Prin urmare, in aceasta situatie, cel mai intelept lucru de facut este pastrarea tuturor tipurilor de seminte ale lumii, inchise, in buncare izolate, inghetate si pazite.
Pare SF, dar, de fapt, Seiful pentru Seminte Svalbard Global exista in realitate. Amplasat pe o insula acoperita de zapada, in Oceanul Arctic, constructia norvegiana consta din trei incaperi, ingropate la aproape 100 metri intr-un versant muntos. Seiful are capacitatea de a stoca 4,5 milioane de mostre diferite de seminte. Cu ajutorul propriei instalatii electrice, constructia pastreaza totul in stare criogenica, iar generatorul de energie se defecteaza, stratul de permafrost in care este invaluita constructia ar trebui sa fie capabil sa mentina temperatura scazuta in limite rezonabile.
Si, desi Svalbard s-ar putea sa nu reziste loviturii unor valuri tsunami uriase, de genul celor care au acoperit varfurile Tibetului in "2012", la 130 de metri deasupra nivelului marii, acolo unde se afla, ar trebui sa faca fata unor cresteri de ape. De fapt, proiectantii seifului cred ca adapostul are capacitatea sa reziste cam oricarui soi de solicitare vecina cu o lovitura nucleara directa. Pana in prezent, 400.000 de mostre de seminte din 22 de tari au intrat in halele ingropate ale lui Svalbard.
Arca extraterestra a Apocalipsei
Bancile de seminte si de sperma din toata lumea stocheaza informatii genetice, asigurand - teoretic - posibilitatea de recuperare a organismelor, de la papadie si mere, pana la ghepardul indian si homo sapiens. Sunt vesti bune, insa ce este de facut in cazul in care vom pierde absolut totul pe Pamant?
Bun venit in aripa Universitatii New York preocupata de Alianta pentru Salvarea Civilizatiei (ARC), care, impreuna cu Agentia Spatiala Europeana ESA, are in proiect constructia unei arce pe suprafata Lunii. Cei implicati in proiect se gandesc la o fortificatie izolata, ingropata adanc in subsolul selenar. Aici, pe langa seminte si material genetic, se va pastra stocata digital, pe hard diskuri, intreaga cunoastere umana, inclusiv instructiuni pentru supravietuitori, astfel incat acestia sa fie capabili sa reia agricultura si dezvoltarea tehnologica.
De bunul mers al acestei Arce lunare care va reproduce artificial, in adancuri, conditiile de viata de pe Terra se va ocupa o echipa formata din roboti si oameni, o colonie de mici dimensiuni. Probabil, multi se vor intreba care este scopul unui seif continand cunoasterea completa a umanitatii, in cazul in care pe o Terra pustiita va supravietui doar o mana de oameni. Ei bine, ARC planuieste ca acestia sa se poata bransa la transmisiunile radio de pe Luna, poate cu ajutorul uneia dintre cele 4.000 de statii radio, masiv fortificate, prin care seiful selenar va comunica cu Terra. Fiecare dintre aceste statii va ramane reglata constant pe frecventa Arcei, primind informatii referitoare la reconstruirea unei societati umane. ARC spera sa demareze primul stadiu al proiectului inainte de 2020.
Chiar si ideea unei arce lunare se bazeaza pe eventualitatea existentei unor supravietuitori pe un Pamant in continuare locuibil si neostil. Dar daca totusi nu va mai ramane chiar nimic aici? Daca o nenorocire de magnitutdinea bombardamentului cu meteoriti care pare sa se fi intamplat in Eonul Hadeam, pe Pamant, va avea loc si va transforma crusta terestra in magma incandescenta? Ce se va intampla cand, in cele din urma, Soarele va intra in penultima faza a evolutiei unei stele, consumand atat Pamantul, cat si detinatoarea istoriei sale din arca, Luna?
Raspunsul este unul asupra caruia cad de acord atat omul de stiinta Stephen Hawking, cat si unul dintre cei mai impresionanti imparati (fictivi) ai viitorului, tiranul intelept Leto II Atreides (din celebra serie Dune a lui Frank Herbert): umanitatea trebuie sa se raspandeasca printre stele, astfel incat sa nu mai depinda de o singura planeta, de o singura viziune sau de un singur conducator (bloc militar) - niciodata. "Supravietuirea pe termen lung a speciei umane este periclitata, atata vreme cat se limiteaza la popularea unei singure planete. Mai devreme sau mai tarziu, dezastre precum coliziunea cu un asteroid sau un razboi nuclear ne-ar putea sterge de pe fata pamantului. Insa odata ce ne-am raspandit in spatiu si ne-am stabilit colonii independente si autonome, viitorul nostru ar trebui sa fie asigurat.", declara, in 2006, profesorul Hawking.
Pana atunci, insa, pamantenii insetati de a gasi in Univers o noua casa ar putea incerca sa intampine posibilele catastrofe, pe care ei insisi sunt pe punctul de a si le abate asupra lor si asupra urmasilor lor. Curatarea si protejarea mediului, stabilirea unei forme de guvernamant sustenabila pe termen lung si mentinea unui climat global sigur (economic, social) ar fi pasi elementari in aceasta directie. Cine stie, daca vom reusi, poate chiar vom avea o civilizatie ce va merita sa fie diseminata spre alte lumi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu