Vindecati-va inima la Covasna!
Cine ajunge in statiunea Covasna, aflata la cca. 60 de kilometri de Brasov, va intalni un cadru natural cu totul extraordinar: munti vulcanici cu culmi domoale si pline de verdeata, dar care ascund in maruntaiele lor lava incandescenta, sute de izvoare cu ape minerale de toate tipurile, vulcani noroiosi, mofete cu gaze vindecatoare. Intreaga asezare este un adevarat miracol al naturii in care sanatatea vine concomitent din adancurile pamantului si din... cer. Din cer, pentru ca aerul Covasnei este unul dintre cele mai bune din lume. E suficient sa inspiri adanc, o singura data, si puterile iti revin. Greu de crezut, dar adevarat: in aceste locuri, sursele de sanatate tasnesc la tot pasul. Sa le cunoastem pe rand.
Un carburant cardiac: apele minerale
In statiune au fost descoperite 12 tipuri de ape minerale: carbogazoase, arsenicale, feruginoase, iodurate, sulfuroase, oligominerale, radioactive etc., aceasta in conditiile in care cele mai vestite statiuni balneoclimaterice din lume au maximum 4-5 tipuri de izvoare minerale. Aceasta bogatie coplesitoare a statiunii face ca aici sa poata fi vindecata aproape orice afectiune, de la cele cardiace la cele endocrine, de la cele reumatice sau gastrice la cele psihice. Doar descrierea indicatiilor si efectelor acestor izvoare ar ocupa, fara exagerare, cuprinsul unei carti de cateva sute de pagini. Cert este ca, deocamdata, din motive care nu fac obiectul acestui articol, nu au fost puse in valoare sistematic decat foarte putine izvoare, a caror principala actiune este tratarea bolilor cardiovasculare.
Cantitatea uriasa de ape carbogazoase care tasneste din pamant face posibila practicarea pe scara larga a bailor de ape minerale, care maresc lumenul vaselor de sange cu peste 40%, repun in functiune circulatia, stimuleaza si armonizeaza activitatea sistemului nervos central. In cura interna sunt folosite relativ putine izvoare, deoarece, continutul de minerale al apei fiind variabil, exploatarea acestora ar necesita un control extrem de riguros al continutului lor, control pe care deocamdata nu are cine sa il faca. Izvoarele din Covasna mai sunt folosite in prezent pentru tratarea obezitatii si a afectiunilor endocrine, pentru ameliorarea gastritelor hiper- si hipoacide, pentru tratarea afectiunilor neurologice si psihice.
Mofetele
Multe dintre lucrarile de sapaturi efectuate la Covasna s-au dovedit fatale pentru lucratori. Motivul? Gazele care vin din adancul pamantului ii asfixiaza in cateva minute pe cei care le respira. Aceste amestecuri de gaze vulcanice, formate in principal din dioxid de carbon, completat de heliu si cantitati mici de radon radioactiv, sunt ucigatoare pentru cei care le respira, dar vindecatoare pentru cei care doar se imbaiaza in ele. O mofeta terapeutica este un fel de amfiteatru captusit cu lemn, in care pacientii intra si coboara pana la un anumit nivel, la care se termina stratul de aer si incepe cel cu gaz de mofeta care, fiind mai greu, ramane aproape de podea. Pacientii nici nu trebuie sa se dezbrace, intrucat gazul de mofeta se strecoara prin toate ungherele corpului, producand efecte terapeutice uluitoare: pacientii simt o incalzire extrem de placuta, vasele sanguine se dilata extraordinar; tensiunea arteriala scade in zece minute; tesuturile "amortite" revin la viata. De obicei, dupa 14 zile de mers regulat la mofeta, dupa prescriptie medicala si sub supraveghere medicala, afectiunile cardiovasculare declarate nevindecabile de medicina moderna dau inapoi.
Centrele de vindecare din Covasna
- intre dinamism si indiferenta -
Punerea in valoare a fabuloaselor resurse de vindecare din acest loc este una dintre partile cele mai spinoase ale acestei povesti. Pana a ajunge in aceasta statiune, rareori mi-a fost dat sa vad un asemenea amestec de dinamism - din partea companiilor de turism din localitate - si indiferenta - din partea autoritatilor locale, care sunt parca sedate complet de aerul foarte bogat in ioni negativi din statiune. Indiferenta autoritatilor se vede mai ales din drumurile jalnice, pe care nu a fost pus nici un petec de asfalt, si din izvoarele cu ape minerale, adevarate comori, care in ultimii 11-12 ani au fost paraginite si distruse in proportie de peste 50%. Desi a fost obtinuta mult dorita autonomie locala, care in judetele Harghita si Covasna a dat in unele localitati roade, aici nu se vede nici un rezultat palpabil. Din fericire, aceste deficiente sunt mult compensate de dinamismul companiilor de turism, care sunt mult mai constiente de potentialul extraordinar al statiunii. Societatea "Turism Covasna" S.A., care e si cea mai mare din localitate, este unul din semnele imbucuratoare, care arata ca macar turismul romanesc se apropie de mult doritul capat al tranzitiei. Planul de investitii pentru acest an este dintre cele mai ambitioase - un milion si jumatate de dolari, investiti integral pentru baza de tratament, care este in plin proces de modernizare. Aici se afla aparatura pentru diagnosticare si analize de laborator complete, zeci de cabinete cu proceduri din cele mai diverse: de la masaj la impachetari cu parafina, dus subacvatic sau jacuzzi, curenti magnetici sau aerosoli. Elementele fundamentale ale tratamentului raman insa mijloacele terapeutice naturale: baile in ape minerale, mofetele si cura interna cu apa minerala (chiar in interiorul bazei de tratament sunt captate doua izvoare: unul cu apa feruginoasa si unul cu apa sulfuroasa). De asemenea, in apropierea Covasnei s-a descoperit un namol de turba cu efecte spectaculoase in vindecarea bolilor de piele si, in plus, se are in vedere "importarea" de namol terapeutic de la unul din lacurile sarate din tara. In aceasta baza de tratament se urmareste si implementarea unei dietoterapii mai apropiate de cea naturista, care din pacate adesea este ignorata tocmai in asemenea asezaminte, unde este atata nevoie de ea. Meniurile pacientilor vor contine in curand si sucuri de fructe si legume, salate de cruditati, lactate de foarte buna calitate. In sfarsit, se are in vedere introducerea in cel mai scurt timp a unei medicatii adjuvante pe baza de plante, fiind initiata o colaborare cu celebrele laboratoare Medica din Bucuresti, care sunt profilate pe productia de medicamente naturiste. Poate pentru prima oara in tara, in aceasta baza de tratament s-a pornit la corelarea unui asemenea "arsenal" terapeutic, care vom vedea ca da rezultate din cele mai spectaculoase.
Afectiuni care se trateaza la Covasna
Durata tratamentelor este un element important, la fel ca si periodicitatea. Durata optima a unui tratament este de 18 zile. Desi efectele favorabile apar dupa doar o saptamana, stabilizarea rezultatelor necesita macar inca zece zile. In bolile cardiovasculare, tratamentul trebuie repetat cu o periodicitate de 6 luni, acesta fiind ritmul optim pentru ca organismul sa fie mentinut in echilibru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu