miercuri, 10 aprilie 2013

Marshmallow




Ingrediente

3 albusuri la temperatura camerei
250 gr zahar
100 ml apa
1 plic gelatina incolora (10 gr)
1 esenta vanilie
1 varf cutit sare
50 gr amidon
50 gr zahar pudra vanilat

Preparare

1.            Puneti albusurile in mixer si le bateti pana se face o spuma tare, cca 8 minute.
2.            Cat timp se bat albusurile puneti la fiert 80 ml apa cu zaharul si fierbeti cca 6-8 minute, pana se face un sirop legat. Daca treceti cu o lingura rece prin sirop si dati cu degetul pe dosul lingurii trebuie sa va ramana urma curata si sa simtiti siropul lipicios.
3.            Cu mixerul mergand, adaugati in spuma esenta de vanilie, sarea si gelatina dizolvata rapid in restul de apa.
4.            Lasati mixerul sa mearga in continuare si adaugati siropul fierbinte incet. Lasati sa se mixeze totul pana spuma se raceste, cca 15 minute. Va rezulta o spuma densa si lucioasa.
5.            Amestecati zaharul pudra cu amidonul.
6.            Pregatiti o tava cu hartie de copt pe fund si presarati un strat generos (cca 2 linguri) din zaharul cu amidon.
7.            Turnati spuma obtinuta in tava, scuturati tava sa se niveleze si lasati la temperatura camerei cca 12 ore (peste noapte).
8.            A doua zi puneti pe masa o bucata mare de hartie de copt. Presarati 2 linguri din amestecul de zahar cu amidon. Rasturnati spuma din tava pe ea si usor dezlipiti hartia de copt de pe ea.
9.            Cu un cutit foarte bine ascutit inmuiat permanent in apa taiati felii din spuma si apoi fiecare felie o taiati cuburi.
10.         Puneti cuburile intr-un bol cu restul de zahar amestecat cu amidon, scuturati bine bolul sa se acopere toate bomboanele.
11.         Puneti bomboanele intr-o sita si scuturati excesul de zahar de pe ele.
12.         Pastrati intr-o cutie inchisa la frigider. Seviti simple sau cu sirop de ciocolata.

Niciun comentariu: