Adesea foarte frumos, mare si cu o înfatisare studiata, carpenul nu inspira decât o emotie rece prin imaginea usor artificiala pe care si-o construieste. El pune foarte mult accent pe felul cum arata, neglijând o cultivare a simtirilor mai profunde si neavând cunostinta de faptul ca o frumusete e cu atât mai autentica cu cât îsi are surse spirituale mai adânci. Simtul estetic este foarte dezvoltat la carpen si în acelasi timp foarte exclusiv, uneori în detrimentul sau. Legat de aceasta, e demn de remarcat gustul sau pronuntat pentru diplome, decoratii, titluri de orice gen, blazoane etc. O astfel de recunoastere pare anume facuta pentru el, în scopul încununarii muncii sale neobisnuite de înfrumusetare a propriei persoane, a cunostintelor si a mediului în care traieste, magulindu-i totodata exclusivismul dupa criterii estetice.
Inteligent si idealist, îsi alege cu grija metodele de lucru astfel încât ele sa se încadreze pe deplin în tiparele traditionale. E speriat de tot ceea ce e nou si nu va merge niciodata în avangarda vreunei miscari. Dealtfel, în problemele de initiativa este extrem de nehotarât si de temator si chiar daca va lua o decizie o va regreta imediat dupa aceea. Este omul datoriei si împinge uneori aceasta trasatura pâna la sacrificiu.
Dragoste: Desi adesea superficial, este foarte credincios partenerului si pune mare pret pe reciprocitate. Daca scopuri mai înalte reclama acest lucru, atunci el îsi va jertfi iubirea pe altarul lor.
Trasatura definitorie: Simtul estetic.
Personalitati: Jean Marais, Dorothy Lamour, Amedeo Nazzari, Gerard Philipe.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu