sâmbătă, 2 aprilie 2011

Scorpionul – "Sinceritate, încredere si Iubire!"

Sugarul Scorpion soseste pe Pământ deloc vesel si deseori anevoios. Este curios, dar si îndoielnic, motiv pentru care trebuie mai întâi ca el să simtă si abia apoi să accepte numai ce îi oferă în mod sincer si sigur această lume pestrită si incertă. Plin de energie, nu stă locului nici o clipă si doreste să descopere ce se mai află ascuns în spatele a ceea ce tocmai a cunoscut deja. Este predispus accidentărilor, deoarece este un temerar înnăscut si nu se sperie de nimic. Si pentru că se miscă cu viteza luminii, dar exact atunci când nu-l vede nimeni, pune la grea încercare vigilenta si reflexele celor care au grijă de el.

Viata afectivă a sugarului Scorpion necesită o atentie deosebită. Are nevoie de un ambient armonios lipsit de manifestări zgomotoase si bruste, (fie acestea chiar si cu cele mai sincere si bune intentii), de un program ordonat în care să se succeadă zilnic în aceeasi ordine si cu aceeasi ritmicitate hrănirea, odihna, plimbarea, baia, toate acestea însotite de vorbe blânde, mângâieri si mult, mult zâmbet.
Atentie! Micutul Scorpion simte foarte bine. Orice. Si reactionează imediat. Încă din primele clipe ale vietii sale terestre el simte starea de spirit a persoanelor din jurul său. El este sugarul care izbucneste aparent fără nici un motiv fie în râs, fie în plâns, pentru că preia starea sufletească a celor din preajma sa, chiar dacă acestia nu o manifestă în mod deschis.

Ca să se simtă bine, are nevoie de un pat odihnitor, cât mai multă bălăceală în apă împreună cu multe jucării rezistente la apă, de îmbrăcăminte lejeră si moale, de jucării ce pot fi desfăcute si reasamblate după bunul plac.

Copilul Scorpion este prudent si se împrieteneste cu lumea înconjurătoare într-un ritm lent. El simte. Si nu are încredere în oricine, decât în aceia care sunt sinceri. Iar instinctele sale nu-l înseală. Dacă simte că este păcălit, chiar cu intentii binefăcătoare (de exemplu, i se spune că va fi dus în vizită la o rudă, în schimb destinatia este de fapt policlinica), micutul începe să-si piardă încrederea în persoana care l-a mintit si va începe încă de la această vârstă să respingă prezenta acestuia. Atentie, însă, dacă i se satisfac toate dorintele, fără discernământ, din porniri lăuntrice de mustrări de constiintă exagerate din partea adultilor, numai ca odrasla sensibilă să nu plângă sau să nu “sufere” în vreun fel, micutul poate deveni un mic santajist care îi va exploata pe acestia după bunul plac, simtindu-le foarte bine punctele lor vulnerabile si cauzându-le în mod constient multă suferintă.

Când se joacă, micutul preferă compania persoanelor cunoscute, se fereste să cunoască noi copii, chiar să fie acestia de vârsta sa si, în general, va sta departe de copiii agitati si zgomotosi.

Prescolarul Scorpion, fie fată sau băiat, se obisnuieste greu cu grădinita. Viata socială nu este un lucru agreat de acesta. Bineînteles, exceptând cazul în care este înconjurat de persoane (copii si adulti) în care are deja încredere. Integrarea sa necesită foarte multă răbdare si timp îndelungat. Trebuie să-i placă la prima vedere educatoarea sau educatorul. Dar si felul în care este primit de colectivitate. Nu uitati, el simte! Dacă are parte de o primire rece, doar tolerantă, va refuza să frecventeze acel grup, iar dacă va fi fortat să devină co-participant, el se va răzbuna, ori de câte ori va avea ocazia, prin atitudine violentă, pe membrii acestuia (colegi de grupă, educatoare). Apoi, dacă îsi alege cu sensibilitatea sa persoana potrivită si mediul potrivit, această acomodare trebuie să aibă loc treptat. Micutul Scorpion este un introvertit, un taciturn. Este capabil să se joace ore întregi singur, ceea ce nu înseamnă neapărat că are ceva pe suflet ce îl apasă si nu vrea să spună. Desface în bucăti orice jucărie, pentru că este pasionat să descopere toate tainele acestuia, ce se ascunde în interior, ce contine în afară de ceea ce se vede în exterior, s.a.m.d. Însă, în cadru intim, adică în familie, este ca un bulgăre de energie si un initiator al jocurilor colective care au ca subiect descoperirea unei taine: căutător de comori, detectiv, magician, chirurg, etc.

De asemenea, îi plac foarte mult sporturile de competitie, mai ales cele care au legătură cu Apa, dar si alte sporturi mai dure, periculoase, deoarece Scorpionul nu se teme de nimic, nici chiar de suferintele fizice, pentru el acestea fiind exact ceea ce îi trebuie ca să simtă si să cunoască prin intermediul sentimentelor (suportate sau cauzate) atât pe sine însusi, cât si pe cei între care trăieste.

Are o memorie foarte bună, înregistrează tot ce se întâmplă, chiar dacă va reproduce mult mai târziu decât confratii săi de generatie cele văzute si auzite. Va începe să vorbească si încă destul de cursiv atunci când nimeni nu se va astepta. Memoria deosebită si sensibilitatea-i aparte îl ajută să reproducă cu fidelitate si naturalete cele auzite (atentie părinti!), dar nu trebuie să fie fortat, chiar dacă recită si cântă cu multă sensibilitate “să se producă” cu cele învătate în fata străinilor, pentru că un asemenea gest îl va face să se închidă în sine pentru multă vreme, deoarece i s-a călcat intimitatea, si se va răzbuna în felul său pe acea persoană - exact când aceasta nu se va astepta - care a îndrăznit să-l forteze să prezinte în public ceea ce apartinea numai si numai sufletului său: unul complicat, tainic si de nepătruns, enigmatic chiar si pentru părintii săi.

Predispozitia nativă a micutului Scorpion către închiderea în sine si faptul că nu doreste să expună nimic la vedere din sentimentele sale (fie pozitive, fie negative) poate conduce mai târziu la temeri, apoi implicit la îmbolnăvirea trupească, iar în timp la un adult complexat, frustrat, insuportabil, răzbunător, deseori marginalizat sau foarte grav bolnav. Însă părintii si educatorii pot să reducă mult această tendintă nativă distructivă si autodistructivă. Prin dialog. Printr-o cooperare sufletească strânsă si permanentă, neapărat sinceră, în timp ce se joacă cu micutul - dar participarea la joacă nu trebuie să fie brutală, ci una din cele acceptate deja si neapărat cinstite (atentie, el simte foarte bine orice!). Cu multă-multă răbdare si perseverentă, prin dialog pe un ton calm si între patru ochi si fără să fie luat în derâdere, fără să fie ironizat, micutul o să învete încet-încet să îsi deschidă sufletul si să prindă curaj să-si exprime emotiile în timp util si în mod corect.

Ocaziile festive (diverse serbări, sărbători) sunt pentru micutul Scorpion aproape un adevărat calvar: deoarece cu astfel de ocazii este obligatoriu să-si exprime public sentimentele de iubire fată de aproapele său, ceea ce poate degenera foarte usor în conflicte publice urâte si de nedorit. Ocaziile festive sunt plăcute dacă acestea au loc numai în familie, alături de cei obisnuiti din imediata apropiere, fără musafiri (fie acestia chiar si rude) si fără mare pompă si tam-tam, fără agitatie si fără discursuri sărbătoresti. Cadourile le primeste cu răceală, fără să sară în sus de bucurie. Asta nu înseamnă că aceste cadouri nu îi fac plăcere. Ba da. Însă el nu se manifestă. Desi este un mare sentimental, detestă tocmai sentimentalismul. Dacă totusi se întâmplă să fie un eveniment la care participă si musafiri, persoane din afara casei, micutul se va retrage în camera sa, sau într-un colt al încăperii si nu va lăsa nici măcar copiii să se apropie de el, si îsi va manifesta nemultumirea printr-o tăcere profundă si îmbufnare.

Micutului nu-i place să fie mintit, să fie păcălit. Nici măcar atunci când este vorba de cadouri. El nu crede în mosi invizibili si binefăcători, sau în iepurasi cărând cosuri cu ouă vopsite. În loc de aceste “minciunele” traditionale deja este mai bine ca adultii să-i dea o explicatie onestă, pentru vârsta sa :”Noi ti-am adus cadourile, am dat o mână de ajutor celui care le-a pregătit special pentru tine, pentru această sărbătoare”. În caz contrar, micutul, pentru că simte că pe undeva i se ascunde ceva si este mintit cu seninătate, nu va întelege corect semnificatia sărbătorilor si a cadourilor, va refuza astfel pentru totdeauna sentimentul iubirii si al dăruirii, asociind în mintea sa exprimarea către altii a sentimentelor oneste cu păcălirea cuiva.

Scolarul Scorpion este un elev fără probleme deosebite. Pentru micutul Scorpion scoala este o bună ocazie pentru testarea reactiilor sufletesti (a onestitătii mai ales) din partea părintilor si educatorilor. Este un copil curios si interesat de studiu, dar nu are vreo materie preferată în mod special. Poate îndrăgi sau detesta o disciplină anume datorită caracterului profesorului care o predă. Rezultatele la învătătură sunt variate, în functie de comportamentul profesorilor fată de el. Dacă educatorii sunt răbdători si între colegii de clasă nu există vreun copil care să-l ironizeze pentru orice (adică să-l provoace la “luptă”), anii de scoală nu constituie o problemă deosebită. În caz contrar, felul necorespunzător de a fi al educatorului (sarcastic, violent, transant, părtinitor, ironic, extremist, s.a.m.d.) îl va îndepărta nu numai de acea disciplină, ci si de întregul proces educational, el transformându-se dintr-un elev onest si linistit într-un elev-problemă care se încăpătânează să-si mai facă temele si să participe la ore, iar scolarul Scorpion va deveni un iad întreg în miniatură si într-o singură persoană: va exaspera întreaga scoală prin comportamentul său, ajungându-se chiar la exmatriculare.

Toate aceste situatii neplăcute pot fi evitate din timp, dacă părintii încep să-l învete încă de la vârsta prescolară cu un stil de viată ordonat, organizat, cu o ritmicitate clară si previzibilă, cu faptul că în viată totul se obtine cu multă muncă: cu mult studiu, cu mult efort psihic si fizic, cu multă răbdare si cu multă perseverentă.

Camera sa, sau spatiul din încăperea în care locuieste împreună cu altii, va reflecta întocmai profunzimea enigmatică a semnului al cărui nativ este: mobilier simplu de culoare închisă, amplasat practic într-un decor ambiental de o cromatică puternică si puternic contrastantă, în care domneste periodic si alternativ când o ordine desăvârsită, când o dezordine surprinzătoare. Nu-i place ca în lipsa lui să se atingă cineva de lucrurile sale personale. O consideră o gravă violare a intimitătii sale, ceea ce îl va face să-si piardă încrederea în semeni si să-i excludă pe acestia nu numai din camera sa, ci si din sufletul său, pentru totdeauna.

Adolescentul Scorpion pare a fi un visător, dar el trăieste profund orice situatie din viata sa. Detestă violenta de orice fel si deseori preferă să trăiască observându-i si analizându-i pe altii. Este deosebit de sensibil, trăirile sale sunt intense si lăuntrice. El este un cuceritor, un testator al limitelor de orice fel. Limite nu există, pentru că acestea trebuie să fie învinse.
Nu-i place să i se impună sau să i se interzică ceva. Imediat se va mobiliza să străpungă “limita”. Succesul depăsirii vreunei “limite”, al pătrunderii dincolo de bariera vizibilă, îi serveste ca un elixir pentru cucerirea următoarei “limite”. Fire enigmatică, greu de descifrat si de înteles de către cei din jurul său, dar si imprevizibilă, pentru că tine minte orice zgârietură produsă pe sufletul său si este capabil să astepte cu răbdare, chiar zeci de ani dacă trebuie, ca să prindă momentul prielnic si să se răzbune pe cei care l-au batjocorit într-un fel sau altul cu ceva. Însă cei care nu l-au jignit, nu l-au mintit niciodată nici măcar dintr-o glumă copilărească, câstigă un prieten fidel pe care se poate conta până la moarte.

Scorpionul nu este un copil usor de crescut. Ca acest nativ să poată fi orientat către atitudini pozitive, constructive, este nevoie, încă din primele clipe ale vietii sale terestre, de foarte multă răbdare si întelegere, de un comportament echilibrat si multă afectiune din partea părintilor si educatorilor. Cresterea sa este o sarcină educatională pe cât de dificilă, pe atât de fructuoasă, ce scot la suprafată tot ce se află mai bun si mai nobil ascuns în el, o dezvoltare cu rezultate uluitoare, deosebit de benefice în egală măsură pentru copil si pentru societate.

Fiind vorba de un reprezentant al Apei, el îsi va parcurge drumul ales trecând de orice obstacol. Eventualele stationări sunt aparente, sunt de fapt mici popasuri de odihnă, atât cât este nevoie, de acumulare necesară de energie pentru a-si continua drumul prezent, asigurând astfel continuitatea vitală între trecut si viitor.


Niciun comentariu: