duminică, 29 august 2010

Diferența dintre moda și stil la bărbați


Cu cât devin mai implicat în subiectul acesta despre care tot scriu pe blog ce se numește stil, cu-atât observ că lumea nu face diferență între stil și moda la bărbați. Le folosesc când pe unul când pe altul.

Deoarece pentru mine este o diferență între ele ca de la cer la pământ, am stat și m-am gândit de ce pentru majoritatea oamenilor nu e.

Sigur că bărbații, fiind mai puțin interesați de vestimentație decât femeile, sunt mai puțin interesați de modă. Însă, proporțional vorbind, sunt la fel de puțin interesați de stil.

O să ziceți că am ceva cu moda. Ei bine, am. Când mă gândesc la modă îmi vin în minte afaceri de milioane de dolari, catwalk-uri și trenduri care scot bani buni din buzunarele oamenilor de rând. oamenii sunt antrenați prin diversele programe de televiziune că moda este cea care ne îmbracă. Ea ne spune ce merge sezonul acesta și ce nu, iar dacă nu te supui regulilor ei nu ești văzut bine. Ne zice că trebuie să fim la curent cu ce se poartă și ce nu.

Marile case de modă sunt emițătorii. Odată ce au reputație stabilită, transmit un mesaj către oamenii de rând, adică receptorii: moda de anul acesta la bărbați este asta. Ce ți-ai luat anul trecut nu mai e valabil.

Urmăresc moda și tendințele ei și, când cumpăr, mă documentez înainte dacă se poartă așa ceva DAR, înainte de a scoate banul din buzunar mă întorc negreșit la principiile stilului. Acestea îmi zic dacă haina mă reprezintă, dacă îmi vine bine, dacă se asortează cu ce mai am în garderobă și multe altele.

Să le punem cap la cap să vedem de ce stilul este cel care contează până la urmă.

Moda îți spune să cumperi pentru că a mai trecut un an în timp ce stilul îți spune să cumperi când ai nevoie.

Moda îți spune să cumperi anumite obiecte vestimentare în timp ce stilul îți spune să te uiți întâi în oglindă și abia apoi să cumperi.

Moda îți spune să copiezi, stilul îți spune să îți formezi ochiul să poți purta ce crezi tu că ți-ar veni bine.

Moda la bărbați, ca și cea de femei, încearcă să te facă să te îmbraci la fel cu restul milioanelor de oameni în timp ce stilul te face să găsești particularități în ținutele tale.

Moda îți spune să cumperi o anumită ținută în timp ce stilul îți spune să cumperi ținutele care te avantajează în funcție de înălțime, greutate, constituție, complexitatea pielii și mulți alți factori.

Asta înseamnă că moda trebuie evitată? Deloc. Mă uit la fashion show-uri și mă gândesc că cineva a depus sute de ore de muncă să conceapă acele haine. Dar sistemul numit modă e făcut în așa fel încât să aducă profit maxim așa că sunt reticent la el și mă gândesc de două ori înainte să accept un sfat de la vreo emisiune de modă.

Întrebarea mea pentru tine este: tu cat de tare te încrezi în modă? te uiti constant la ce dictează designerii sau preferi să te informezi înainte de a-ți cumpăra ceva?

Niciun comentariu: