vineri, 11 iunie 2010

Gemeni, 4 iunie - Ziua expertizei critice

Din cauza mintii lor agere si a usurintei de exprimare, oamenii nascuti pe 4 iunie atrag in general atentia atunci cand se vorbeste pe marginea unui subiect care ii poate inspira pozitiv. In schimb, atunci cand isi exprima dezacordul, rareori reusesc sa fie diplomati sau subtili. Desi nu sunt neaparat inzestrati cu calitati de lider, cei nascuti in aceasta zi ar putea totusi sa descopere ca au ajuns in pozitii inalte. S-ar putea sa se simta nesiguri in aceste pozitii si, ca urmare, trebuie sa se fereasca de un comportament autocratic. Ei sunt mult mai fericiti atunci cand lucreaza ca membri imputerniciti ai unei echipe.

Persoanele nascute pe 4 iunie trebuie sa aiba grija sa nu isi ingradeasca nepretuita flexibilitate in favoarea unor reguli stricte, dogme sau obligatii dubioase. Nativii acestei zile nu se simt niciodata mai bine decat atunci cand se afla in stadiile de cunoastere a unei profesii sau a unui lucru de interes, jucand rolul unui student sau invatacel si lucrand la propria perfectionare. Este foarte important ca ei sa aiba mereu proiecte noi la orizont pentru ca se pot simti foarte repede nesatisfacuti de orice tip de activitate care ii constange si care le limiteaza dezvoltarea. In cel mai rau dintre cazuri, ei isi pot descarca aceste frustrari asupra membrilor familiei, asupra prietenilor sau colaboratorilor pe linie de serviciu.

Indivizii nascuti in aceasta zi trebuie sa-si foloseasca abilitatile oratorice intr-un mod constructiv. Observatiile lor critice, oricat de intuitive, pot starni situatii antagonice. Ei trebuie sa se concentreze mai putin asupra adevarului obiectiv si mai mult asupra relatiilor interumane. Cultivarea unui simt al umorului relativ lipsit de sarcasm poate reprezenta o contributie extraordinara in realizarea acestui scop.

Nu se pot nega abilitatile tehnice ale celor nascuti in aceasta zi. Adesea, ei devin experti in domeniul lor si sunt apreciati la locul de munca. Multi dintre cei nascuti pe data de 4 iunie nu numai ca exceleaza in ceea ce fac, dar sunt si capabili sa aduca o doza sanatoasa in structura mediului lor. Desi s-ar putea sa aiba sentimente amestecate, contradictorii, atunci cand trebuie sa ia decizii pentru altii, talentul lor organizatoric este impresionant si sunt capabili sa transforme indivizi diferiti intr-o unitate efectiva.

De obicei, persoanele nascute la 4 iunie acorda o mare importanta intuitiei lor. N-ar trebui sa faca niciodata greseala de a gandi prea mult si de a permite partii lor rationale sa submineze puterea intuitiva. Adeseori, sunt exagerati in ceea ce priveste munca depusa. Ei risca sa piarda viata emotionala daca se arunca in prea multe activitati solicitante. Nevoile fizice, atat de recreere cat si de sex, nu trebuie suprimate, ci exprimate. Cei nascuti in aceasta zi trebuie sa isi faca timp pentru a-si demonstra afectiunea fata de cei pe care ii iubesc si sa se implice in activitati zilnice simple. Acceptarea afectiunii nu este o problema pentru cei nascuti pe 4 iunie, dar acceptarea ajutorului ar putea fi. Sa invete sa dea, dar si sa primeasca este un pas important in dezvoltarea lor ca fiinte umane.

SFATURI: Analizeaza-ti cu atentie propria persoana. Cauta puncte de ghidare in calea pe care o parcurgi. Nu te teme sa ceri ajutor. Accepta-te asa cum esti si de asemenea fi mai afectuos si mai iertator cu ceilalti. Ia-ti concedii frecvente de la locul de munca. Din cand in cand invata sa te relaxezi. Goleste-ti mintea uneori.

PUNCTE FORTE:

Rational

Verbal

Intuitiv

PUNCTE SLABE:

Exigent

Prea critic

Stresat



Niciun comentariu: