5 destinatii americane pe care nu prea merita sa le vizitati… decat daca va place sa plonjati intr-o mare de kitsch, sa va plimbati ochii peste privelisti mai deloc interesante (dar pentru care ati platit, ca sa le vedeti) si sa inotati prin gramezi de marfuri de prost gust.
Pe scurt, sunt locuri unde nu prea merita sa te duci si sa-ti cheltuiesti banii. Ei, adica aceia care le-au infiintat, asta vor, ca turistii sa vina gramada si sa-si lase banutii pe acolo. Destinatiilor respective li se face mare reclama - uneori exagerata, ca sa nu zicem desantata - iar cei care pica in capcana se duc, vad si… ma rog, aici depinde de la caz la caz. Unii incep sa injure si pleaca nervosi.
Altii - si asta e cazul fericit pentru investitori - isi inghit dezamagirea si chiar cumpara ceva, daca tot au venit pana acolo. Daca au si copii cu ei, pana la urma, de gura lor, dau banii pe niste gustari scumpe si cu aspect ciudat sau pe niscaiva suveniruri de prost gust si de calitate si mai proasta, ca sa nu zica si ei ca n-au cumparat nimic.
Locuri, marfuri si activitati de acest gen sunt peste tot in lume. In Italia, multi turisti au fost victime ale unor vanzatori de inghetata care-si promovau marfa drept adevarata inghetata italiana, cea mai buna, cea mai etc., ademenind turistii straini, naivi si pofticiosi si capatuindu-i cu cate o inghetata colorata, cu tot felul de topping-uri fitoase, la pretul - astronomic - de 17-20 euro.
Prin toata Europa, multe dintre zonele recomandate pentru shopping de catre ghizii turistici sunt pline de magazine cu suveniruri banale, al caror raport pret/calitate e de-a dreptul revoltator - adica sunt scumpe si proaste. In tarile Asiei, ale Africii si Americii Latine, "artizanantul pentru turisti" e sursa de existenta a sute de mii de familii si, alaturi de obiecte cu adevarat muncite, lucrate cu migala si grija pentru calitate - si, prin aceasta, frumoase - produce cantitati uriase de "amintiri" kitsch, fel de fel de obiecte multiplicate in milioane de exemplare si carora numai exotismul le ascunde - pentru cei care cauta in primul rand exotismul - lucratura grosolana, materialul de slaba calitate si aspectul strident.
Locurile unde turistii sunt ademeniti si convinsi sa-si lase banii au primit si o denumire specifica: capcane pentru turisti . Sunt peste tot. Ca sa nu zicem ca vedem doar paiul din ochiul altuia, si la noi in tara am putea mentiona niste locuri pline-ochi de legende, cani, sepci si tricouri cu un celebru personaj insetat de sange.
Dar, pana una-alta, iata cateva astfel de destinatii de pe cuprinsul Statelor Unite ale Americii, pe care chiar o publicatie americana - How Stuff Works? - le califica drept niste capcane turistice in sensul cel mai dezagreabil al termenului: locuri menite sa atraga calatorii, promitand marea cu sarea, insa de unde oamenii pleaca mai degraba dezamagiti si cu banii luati.
Iar daca vi s-a intamplat, in cursul calatoriilor voastre prin tara si prin lume, sa picati si voi in astfel de capcane, spuneti-ne si noua - ca nu mai cadem si noi.
Bulevardul Hollywood
Orasul Los Angeles are multe de oferit turistilor, fara indoiala, dar unele dintre atractiile sale - pe care agentiile turistice le fac sa para "obligatorii" pentru oricine s-a dus pana acolo - nu sunt chiar asa de spectaculoase, fermecatoare si impresionante cum le lauda pliantele de la agentie. Sau, poate, sunt spectaculoase si impresionante, dar intr-un mod cu totul diferit de ceea ce asteapta oamenii - si nu toti apreciaza surpriza.
Vestitul Bulevard Hollywood, de pilda, acela unde pavajul e presarat cu stele inscriptionate cu numele unor vedete - moarte sau vii - care au facut cariera in Cetatea Filmului, a pierdut foarte mult din eleganta sa de altadata.
In ciuda unor eforturi ale edililor metropolei de a reda istoricei si turisticei artere ceva din stralucirea de odinioara, Bulevardul Hollywood are inca multe dintr-o capcana turistica tipica. Printre cladirile care il impodobesc - unele noi si frumoase, adapostind restaurante si magazine elegante si agreabile - se insiruie tarabe stradale cu tot felul de gustari, care imprastie tot felul de mirosuri, iar o buna parte din spatiul construit e ocupat de magazine care vand niste suveniruri dintr-acelea… nici nu stiu cum sa le descriu, mai bine va dau un exemplu: niste copii minaturale ale Premiilor Oscar (ale statuetelor acelora aurii, oferite laureatilor, adica).
Pe strada misuna diversi mici intreprinzatori costumati in personaje din Razboiul Stelelor sau alte filme celebre (oare or fi aparut deja si niste "albastrei" ca aia din Avatar?) si poti sa-ti faci poze alaturi de ei (daca n-ai pe ce da cativa dolari).
Muzeul Liberace
E in Las Vegas, si asta spune deja foarte mult. Intreg orasul Las Vegas e, de fapt, o imensa capcana pentru turisti: a fost construit in mijlocul desertului, cu scopul declarat de a atrage oamenii ca sa le ia banii. Vestit pentru hotelurile si cazinourile sale colosale si extravagante, mai ales pentru cele care evoca, in chip mai mult sau mai putin kitsch(os), chiar caricatural, monumente celebre ale lumii, orasul are totusi si niste muzee... printre care si Liberace Museum, ce serveste drept prototip al muzeului-marca-Vegas.
Colectia de exponate e plina de ostentatie, de o stralucire stridenta - masura a personajului caruia ii este dedicat muzeul. Walter Valentino Liberace (1916 - 1987) a fost un cantaret de cabaret, renumit la vremea lui pentru costumele "flamboaiante", orbitoar de sclipitoare pe care le arbora la spectacole, pentru bijuteriile batatoare la ochi pe care le purta, dar si pentru stilul sau de viata excentric - la fel de strident ca si infatisarea.
In muzeu pot fi vazute bijuteriile sale, masinile sale de lux, piane incrustate cu strasuri, costume acoperite cu paiete si strasuri, tot felul de alte obiecte de-ale "artistului" (cu strasuri)… omul avea o problema in ceea ce priveste paietele si strasurile. Daca va impresioneaza asa de tare incat vreti sa luati cu voi putin din stralucirea care l-a inconjurat pe Liberace, puteti sa va cumparati ceva - desigur, cu strasuri - de la magazinul muzeului. (Sau online: o cravata de strasuri… costa 55, 95 USD).
Imitatii de Stonehenge
Stonehenge - stiu ca stiti, mai zic si eu o data - e cel mai faimos monument preistoric din lume si se gaseste in comitatul Wiltshire, Marea Britanie. Ca orice monument faimos, are copiile sale in America. Unele sunt, pur si simplu, niste replici, construite din materiale moderne, ale celebrei structuri din piatra; altele reprezinta materializarea unor idei personale despre maretie si omagiu, iar altele pot fi vazute si ca niste lucrari de arta moderna, inspirate de monumentul cu pricina. Printre ele, se gasesc:
-
In apropiere de Merryhill, statul Washington: o replica in marime naturala, din beton armat; initial a fost ridicata in amintirea soldatilor cazuti pe front in Primul Razboi Mondial (de ce au facut-o taman in forma de Stonehenge, nu ma intrebati).
-
-
In Kerrville, statul Texas: o replica mai mica (60% din marimea reala) , comandata de Al Shepperd, fost afacerist (in business cu petrol). Omul a construit-o in curtea proprie, unde sa mai afla si niste imitatii de statui din Insula Pastelui.
-
La Santa Fe, statul New Mexico: Stonefridge, opera artistului Adam Horowitz, care a muncit la ea timp de 9 ani. E facuta din peste 200 de frigidere vechi, pe locul unei foste gropi de gunoi.
Acum, care dintre aceste omagii aduse monumentului megalitic britanic merita vazute si care nu… pana la urma e o chestie de gust, exista amatori pentru orice.
Lumea Dinozaurilor
Care dintre ele, ca sunt multe? Si multe chiar sunt capcane pentru turisti, cel putin pentru turistii adulti. In Texas, in Florida, in Kentucky , se gasesc parcuri tematice apartinand unui lant (sau retea, nu stiu cum e mai corect) cu numele de Dinosaur World.
Dai 12,75 USD de cap de om (doar 9,75 pentru copiii sub 12 ani) ca sa mergi pe niste poteci (sau, mai degraba, un soi de podete de lemn), printr-o padurice, uitandu-te la replicile in marime naturala (facute din ciment, materiale plastice si ce-o mai fi) ale multor dinozauri, care se holbeaza la tine dintre copaci.
Copiilor s-ar putea sa le placa - macar unora dintre ei; altii s-ar putea sa fie dezamagiti de faptul ca dinozaurii aceia nu "fac" nimic - nu rag, nu dau din coada, nimic spectaculos, doar stau acolo. ( Nu sunt monstri animatronici, ci doar niste statui de dinozauri - nu ca monstrii animatronici ar merita oricand vazuti.)
O alta distractie sunt sapaturile - niste imitatii de cercetari paleontologice (ce-i drept, sunt atragatoare pentru copilasi): sapi in nisip, intr-o groapa special amenajata, si gasesti niste fosile maruntele, pe care poti sa le iei acasa gratis, daca esti copil; pe bani (2 USD) daca esti adult. Ultima oprire, inainte de plecare, e la magazinul de suveniruri, unde iti dai si banii care ti-au mai ramas pe niste tiranozauri de plastic si cu asta, gata! Haideti, copii, acasa, ca ne-am distrat destul pe ziua de azi!
"La sud de granita"
Care e cea mai la indemana destinatie pentru americanii in cautare de exotism colorat? Mexic? Gresit! De ce sa te duci pana in Mexic, ca sa fii nevoit sa treci granita si sa fii intr-o tara straina, cu toate problemele pe care le presupune asta, cand poti sa gasesti ceea ce vrei chiar in tara ta, daca tot ce cauti este ceva culoare exotica mexicana?
Vreo 100 de panouri, insirate pe marginea soselelor, fac reclama acestei atractii situate in statul american Carolina de Sud, in apropierea localitatii Dillon. Creatorul ei, Alan Schafer, a inceput cu un chiosc in care vindea bere, situat tot pe marginea soselei, si a ajuns sa detina o mare si infloritoare afacere cu suveniruri mexicane.
Numele intreprinderii - "La sud de granita"- are drept origine asezarea chioscului cu bere, la sud de granita dintre statele americane Carolina de Nord si Carolina de Sud. Intr-un acces de inspiratie, Alan Schafer a schimbat intelesul expresiei, apucandu-se sa importe masiv obiecte din Mexic (de la sud de frontiera dintre Mexic si SUA, cum ar veni) si a intemeiat o afacere pe acesta baza. Apoi, afacerea s-a dezvoltat pana la stadiul unui mega-complex turistic, intins pe o suprafata de 55 de hectare, care cuprinde restaurante, moteluri si un camping, o capela unde turistii se pot casatori, un turn de 60 de metri inaltime incununat cu un sombrero urias, plus - evident - niste ditamai magazine de suveniruri, cu o remarcabila diversitate de marfuri.
De pilda, peste 20 de modele de cani cu desene mexicane si opt modele de dispozitive de scarpinat pe spinare, ca sa nu mai vorbim de nenumaratele modele de palarii, saluri, fuste, podoabe, carti postale, farfurii si tablouri, toate evocand Mexicul si adapandu-i cu un strop de cultura mexicana - cat de autentica, numai Dumnezeu stie! - pe toti cei interesati, inclusiv (sau mai ales) pe cei care nici macar n-au fost vreodata in tara vecina si prietena. Anul acesta, afacerea isi sarbatoreste cea de-a 60-a aniversare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu