duminică, 22 mai 2011

Zodiac Arboricol


Acest tip de zodiac este foarte captivant întrucât ofera o imagine succinta, completa a nativilor, atât din punct de vedere fizic cât si psihic. Se stabilesc de asemenea corespondente între perioade de timp aflate în general cam la sase luni distanta una de alta, aceasta fiind o premiera demna de consemnat în contextul larg al temei zodiacului. Asa, de pilda, sub semnul "marului" intra atât cei nascuti în intervalul 25 iunie - 4 iulie, cât si cei din perioada 23 decembrie - 1 ianuarie; în termenii zodiacului traditional se realizeaza deci o echivalare între un "rac" si un "capricorn". De aici am putea deduce ca exista anumite diferente între "raci", ca si între "capricorni", nu numai criteriile deja cunoscute (ale ascendentului, zilei, decanului), dar si cel mai indicat aici, cu totul nou si foarte interesant, al corespondentelor temperamentale la intervale de circa 6 luni.

Descrierile fizico-psihice ale diversilor "copaci" sunt foarte sugestive si întregite de posibilitatea comparatiei lor cu proiectiile noastre imaginative asupra arborilor din realitate. E usor de constatat ca asemanarea dintre om si copac (valorizata de cele mai multe ori pozitv) a preocupat umanitatea din cele mai vechi timpuri, iar produsele culturale ale acestei identificari au ocupat un loc important în toate mediile si stadiile istorice. Pentru a da un singur exemplu, simplu dar care se potriveste foarte bine cu tema de fata, vom aminti proverbul care spune ca: "Pomul dupa roade se cunoaste, iar omul dupa fapte". Aveti aceasta mostra de întelepciune populara întruchipata cum nu se poate mai bine si detaliata în paginile pe care le veti parcurge în continuare. În aceste conditii, cautarea unei "entitati arboricole" poate deveni captivanta prin racordarea la ritmul interior al unui adevarat cult pentru aceasta forma vegetala.

TABEL CU COPACII ZODIACULUI SI DATELE CORESPUNZaTOARE

STEJARUL 21 martie (echinoxul de primavara)
ALUNUL 22 - 31 martie; 24 septembrie - 3 octombrie
SCORUSUL 1 - 10 aprilie; 4 - 13 octombrie
ARTARUL 11 - 20 aprilie; 14- 23 octombrie
NUCUL 21 - 30 aprilie; 24 octombrie - 12 noiembrie
PLOPUL 1 - 14 mai ; 5 - 13 august; 4 - 8 februarie
CURMALUL 9 - 18 februarie; 14 - 23 august
PINUL 19 - 28 februarie; 24 - 2 septembrie
SALCIA 1 - 10 martie; 5 - 12 septembrie
TEIUL 11 - 20 martie; 13 - 22 septembrie
MaSLINUL 23 septembrie - (echinoxul de toamna)
CASTANUL 15 - 24 mai; 12 - 21 noiembrie
FRASINUL 25 mai - 3 iunie; 22 noiembrie - 1 decembrie
CARPENUL 4 - 13 iunie; 2 - 11 decembrie
SMOCHINUL 14 - 23 iunie; 12 - 21 decembrie
MESTEACANUL 24 iunie - (solstitiul de vara)
FAGUL 22 decembrie - (solstitiul de iarna)
MaRUL 25 iunie - 4 iulie; 23 decembrie - 1 ianuarie
BRADUL 5 - 14 iulie; 2 - 11 ianuarie
ULMUL 15 - 25 iulie; 12 - 24 ianuarie
CHIPAROSUL 26 iulie - 4 august; 25 ianurie - 3 februarie


Niciun comentariu: